Un consilier județean PDL, la spital după ce a fost lovit cu pumnul în timp ce făcea campanie

Un consilier județean PDL, la spital după ce a fost lovit cu pumnul în timp ce făcea campanie
Publicat: 08/11/2014, 21:36
Actualizat: 08/11/2014, 22:01

Monica Săsărman a mers, sâmbătă, în comuna Prundu Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud, pentru a împărți materiale de campanie cu Klaus Iohannis, iar la un moment dat a fost lovită cu pumnul în cap de un bărbat care a coborât dintr-o mașină, un coleg liberal care o însoțea sunând la 112 și solicitând intervenția unei ambulanțe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Daniel Neag, liberalul care o însoțea pe Monica Săsărman, incidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30, pe o stradă din comună unde cei doi, îmbrăcați cu veste albastre pe care scria numele lui Klaus Iohannis, împărțeau materiale de campanie.

„Am observat că era o mașină Volkswagen care ne urmărea. Am tot văzut acea mașină care se tot învârtea pe lângă noi. Nu am fost atent cine era în ea. Când s-a petrecut totul, eu eram la o distanță de aproximativ 50 de metri de doamna consilier Monica Săsărman. A oprit mașina aceea, a coborât un tip de circa 30 de ani și a lovit-o cu pumnul sau cu palma, nu am văzut exact. Când m-am îndreptat spre ei, după ce am auzit țipete, acel individ a urcat în mașină și a plecat. Doamna a căzut jos, plângea, era în stare de șoc. Am sunat la 112, a venit Poliția, salvarea. Am dat declarații la Poliție”, a spus Neag jurnaliștilor veniți la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Bistrița, unde a fost transportată Monica Săsărman.

Copreședintele ACL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, aflat și el la Prundu Bârgăului, a spus că a fost sunat de Daniel Neag, care i-a povestit incidentul și l-a chemat la fața locului.

„Colegul meu Daniel mi-a spus să ajung de urgență, eram pe altă stradă, undeva în centrul comunei, fiindcă Monica e în stare de șoc. Când am ajuns eu acolo, Monica era în mașina SMURD, am încercat să vorbesc cu ea, nu am reușit pentru că plângea întruna. Avea semne vizibile de agresiune. Știm că sunt doi competitori în această cursă: Klaus Iohannis și domnul Ponta și oarecum vin de undeva mesajele respective. E trist că s-a ajuns aici. Eu credeam că acestea sunt manifestări pentru lumea a treia. Totuși suntem în România anului 2014, într-un județ civilizat, unde oamenii sunt destoinici”, a spus Dolha.

El a mai afirmat că incidentul poate fi pus pe seama faptului că în primul tur al alegerilor prezidențiale consilierul județean Monica Săsărman a supravegheat corectitudinea alegerilor în comuna Prundu Bârgăului și l-a reclamat la BEJ pe primarul Doru Crișan (PSD), pentru că ar fi continuat campania și în ziua votului, încercând să convingă oamenii să voteze cu Victor Ponta.

„I-a încurcat pe unii pentru că nu i-a lăsat să facă nereguli pe acolo și asta i-a iritat pe acești domni care acum s-au răzbunat. Ce s-a întâmplat astăzi a fost un act de răzbunare”, a declarat Stelian Dolha, aflat de asemenea la UPU Bistrița.

La spital au mai venit copreședintele ACL Ioan Oltean, mai mulți consilieri județeni și parlamentari, ei declarând că Monica Săsărman rămâne în spital pentru investigații.

Ulterior, la sediul ACL a fost organizată o conferință de presă, deputatul PDL Ioan Oltean declarând că „s-au produs evenimente grave în a doua zi de campanie electorală, care scot în evidență comportamentul huliganic al reprezentanților PSD”.

„La Prundu Bârgăului, colega noastră Monica Săsărman a fost bătută în timp ce făcea campanie în mod corect, mulțumindu-le oamenilor pentru votul dat în 2 noiembrie și cerându-le să vină la vot și să voteze din nou cu Iohannis în 16 noiembrie. O mașină cu număr de leasing s-a oprit, un individ musculos, din ăștia odihniți care trăiesc bine din ceea ce puterea oferă, a coborât, a pălmuit-o, adresându-i cuvinte dintre cele mai puțin plăcute, a urcat în mașină și a plecat. În mașină se mai aflau trei-patru indivizi. A fost deja identificat personajul respectiv și dus la Poliție pentru a-și justifica fapta. Nu contează câți pumni i-a dat Monicăi Săsărman, gestul în sine e condamnabil. Sunt convins că cel care a lovit-o este ciracul ciocoiului de la Prundul Bârgăului. Nu este un tânăr care s-a simțit dintr-o dată împotriva PDL”, a spus Oltean.

El a precizat că nu a fost singurul incident din a doua zi de campanie.

„La Chiuza, primarul PSD l-a atacat dur pe șoferul microbuzului care ducea oamenii ACL în campanie, amenințându-l și întrebându-l ce face acolo în comuna în care el este ciocoiul, doar el poate să decidă cine intră și cine iese. La Budacul de Jos, primarul Florin Simionca (care a trecut de la PDL la PSD -n.r.), un om care n-ai zice că e în stare să se înscrie în politica de violență a PSD, l-a amenințat pe un tânăr de-al nostru, spunându-i că va avea grijă să plece de acolo. În trei comune cu trei primari PSD oamenii care fac campanie pentru Klaus Iohannis sunt amenințați, bătuți, molestați de către ciocoii acestor comune”, a mai spus Oltean.

Deputatul PDL a făcut apel la liderii județeni ai PSD să înceteze cu aceste „acțiuni de traumatizare a cetățenilor”, cu „violența la adresa celorlalți competitori” și să se înscrie într-o campanie normală.

Monica Săsărman este prim-vicepreședinte al PDL Bistrița-Năsăud și a candidat în 2012 pentru funcția de deputat.

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, care a trecut de la PDL la PSD, este cel care, luni, a transmis, printr-un mesaj postat pe Facebook, că este dezamăgit de faptul că, în comuna pe care o conduce, în primul tur de scrutin majoritatea cetățenilor au votat cu Klaus Iohannis, și nu cu Victor Ponta.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, primarul Doru Crișan a declarat că nu știe ce s-a întâmplat sâmbătă.

„Am sunat la Poliție, dar nu știau să-mi dea detalii. Aștept să-mi spună cei de la Poliție”, a adăugat Crișan.

Întrebat dacă crede că la mijloc ar fi vreo răfuială politică, Doru Crișan a spus: „Nu aș face așa ceva. Cu tot circul pe care l-am avut (cu scrisoare trimisă localnicilor – n.r.) nu mai am nevoie de altul”.

La Prundu Bârgăului, în primul tur de scrutin, Victor Ponta a fost votat de 33,02% dintre alegători, iar Klaus Iohannis de 51,38%.

În Bistrița-Năsăud, alegerile prezidențiale după primul tur de scrutin au fost câștigate de Klaus Iohannis cu 44,68%, pe locul al doilea situându-se Victor Ponta cu 36,28%.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: „Lasconi va avea nevoie de fiecare vot”. Ce condiție pune liderul PSD șefei USR...
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Mesajul lui Tudor Chirilă pentru votanții lui Călin Georgescu: „Dacă este un candidat antisistem, unde...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Învârtelile imobiliare de milioane de euro ale lui Călin Georgescu, candidatul cu 0 cheltuieli declarate...
Celentano, mesaj-manifest după primul tur prezidențial: „Ne-am întors în Evul Mediu sau la piramide? Alo,...
Călin Georgescu, 'INTERZIS' pe Tik Tok. Contul său a fost anulat
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Urări de Sfântul Andrei 2024. Mesaje şi felicitări de trimis pe 30 noiembrie
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Ajutor financiar de la stat pentru copiii peste vârsta de 6 ani. Ce condiții trebuie...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la...
Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană
Orașul din România care înainte de Primul Război Mondial rivaliza cu...
Dezvăluirea care-l îngroapă pe Călin Georgescu. Degeaba s-a ascuns: Zero, nada, niente
Vești despre pensiile pentru decembrie. Când se livrează banii
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Ce relație are Andreea Tonciu cu fiica sa, Rebecca? Fosta asistentă TV și-a amintit cea...
Cum își alină Igor Cuciuc durerea la două săptămâni de la moartea fiicei sale: ”Erai...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Misterul unei substanțe albe și lipicioase adusă de apă pe o plajă din Canada, elucidat